Istoric

De-a lungul istoriei, vindecătorii au înțeles valoarea cuprului în obținerea și menținerea unei sănătăți optime. Fie sub forma aplicării topice, externe, fie prin ingerare, au fost utilizate multe forme de cupru și compuși de cupru, de-a lungul timpului, începând cu Egiptul antic, Grecia, Roma, sau imperiul Aztec.

Antichitate

Un text egiptean antic (papirusul Smith, circa 2400 ÎEN), menționa utilizarea cuprului pentru sterilizarea apei de băut și a rănilor.

Un alt astfel de text (papirusul Ebers, circa 1500 ÎEN), menționa utilizarea cuprului pentru tratarea durerilor de cap,  tremurături ale membrelor, arsuri și mâncărimi ale pielii.

În jurul anului 400 ÎEN, Hipocrate menționa cuprul ca tratament pentru rănile ulceroase ale membrelor, asociate cu prezența venelor varicoase. În aceeași perioadă, în Grecia, se obișnuia presărarea oxidului și sulfatului de cupru pe rănile deschise, răni adeseori tratate cu un amestec de oxid roșu de cupru și miere.

Ceva mai târziu, în primul secol al erei noastre, Dioscoride prescria utilizarea unu iamestec de acetat și sulfat de cupru ca remediu al ochilor injectați, inflamați, sau a cataractei.

În aceeași perioadă, Pliniu descria un număr de remedii care implicau cuprul. Oxidul negru de cupru, amestecat cu miere, era utilizat contra viermilor intestinali și pentru purgații. Sub formă diluată, se utiliza ca picături nazale (pentru clarificarea minții - probabil după o noapte mai... lungă), picături în urechi, în cazul disconfortului sau chiar infecțiilor în zona respectivă, precum și pentru alte afecțiuni, mai mult sau mai puțin obișnuite.

Nici aztecii nu erau străini de utilizarea cuprului, sub formă de gargară, pentru tratarea inflamării gâtului.

Perșii, precum și Indienii, utilizau cuprul pentru tratarea bolilor de plămâni. Compușii de cupru, precum malachitul și oxidul de cuprul, erau recomandate pentru diferite boli ale pielii.

Secolul 19

Primele observații moderne ale rolului cuprului în ceea ce privește imunitatea, au fost cele din timpul epidemielor de holeră din 1832, 1849 și 1852, când s-a observat că muncitorii care prelucrau sub o formă sau alta cuprul erau imuni la holeră.

În 1885, medicul francez Luton, a raportat utilizarea acetatului de cupru pentru tratarea pacienților artritici, atât extern, cu ajutorul unei alifii conținând acetat de cupru 30%, cât și intern, prin administrarea de pilule conținând 10mg acetat de cupru.

În 1895, arsenatul de cupru era utilizat pentru tratarea diareei acute și cronice, a dezinteriei și holerei.

Un complex organic dezvoltat de Bayer, s-a utilizat în tratarea tuberculozei până în jurul anului 1940.

Secolul 20

Studii contemporane, realizate pe șoareci, demonstrează tratarea tumorilor cu doze nontoxice din complexe metalice pe bază de cupru. În mod extraordinar, aceste tratamente nu au omorât celulele tumorale, ci le-au transformat în celule normale. Astfel de experimente, au arătat că administrarea preventivă a unor astfel de complexe pe bază de cupru, previn sau întârzie formarea tumorilor, în cazul în care acestea erau posibile a se produce (datorită unor factori de mediu de exempu, de obicei de natură toxică).

Totodată, începând din 1936, numeroase studii au atras atenția asupra corelației dintre sănătatea sistemului circulator și a inimii, și cupru. Observațiile au arătat că aceste afecțiuni puteau fi urmărite până la o origine ținând de o deficiență de cupru, sau un dezechilibru cupru/zinc.

În aceeași perioadă, mai precis în 1939, medicul german Werner Hangarter, a observat că minerii finlandezi nu erau afectați de artrită, atâta timp cât lucrau în domeniul minier respectiv. Aceasta a făcut posibilă realizarea unor tratamente pentru febră reumatică, artrită reumatoidă, sciatică, probleme cu spatele și gâtul, de către cercetătorii finlandezi și germani, prin utilizarea cu succes a unei combinații de clorură de cupru și salicilat de sodiu.

S-a demonstrat că divere complexe de cupru, precum aspirinatul de cupru, triptofanatul de cupru, au accelerat vindecarea rănilor și ulcerațiilor. De exemplu, ulcere gastrice sunt vindecate cu circa cinci zile mai devreme decât în cazul altor tratamente.

O observație excepțională s-a realizat corelând deficiențele de cupru cu crizele epileptice. Pe baza acestei observații, s-a demonstrat creșterea remarcabilăa eficienței preparatelor antiepileptice, atunci când erau combinate cu cuprul.

Studiile dr. L.M. Klevay, publicate în 1975, au punctat relația între cupru și colesterol. Ca urmare a studiului, dr. Klevay a teoretizat ca dezechilibrul dintre zinc și cupru, cu accentul pus pe deficiența de cupru, ar putea fi un factor agravant în bolile coronare.

Studii ulterioare au arătat că diverse substanțe organice pe bază de cupru au un rol important în minimizarea deteriorării aortei și a mușchiului cardiac, în special datorită efectului antiinflamator al compușilor de cupru.

Prezent

Prin conștientizarea și înțelegerea implicării cuprului în extrem de multe procese din corp, și a faptului că deficiența sa poate conduce la albirea prematură a părului, riduri, vene varicoase, afecțiuni cardiace, degenerative, probleme cerebrale, cuprul este privit din ce în ce mai mult ca o veritabilă sursă de tinerețe și armonie.

Medicina orientală

Homeopatie